PLAYTECH

Amazon se bagă pe auto. De ce are parteneriat cu Volkswagen

Amazon se bagă pe auto. De ce are parteneriat cu Volkswagen

Amazon se bagă pe auto. De ce are parteneriat cu Volkswagen

Ciprian Ioana
Ciprian Ioana

18:05 21.10.2019

Ford o pune de un parteneriat surpriză cu Volkswagen și, la asta chiar nu te-ai fi gândit, cu Amazon. E o informație care-ți arată că industria auto are nevoie puternică de o mână de ajutor de la giganții care conduc lumea digitală. Iar când greii își dau mâna nu poate ieși decât ceva foarte bun.

Americanii de la Ford au anunțat că vor face echipă cu germanii de la Volkswagen și cu Amazon pentru a desena viitorul electric al industriei auto. Cele trei mari companii au încheiat un parteneriat pentru a le oferi clienților soluții de încărcare rapidă a autoturismelor electrice.

Acestea vor fi amplasate atât pe drumuri și autostrăzi, cât și la locuințele șoferilor. Ford, Volkswagen și Amazon vor să construiască o rețea de stații de încărcare. Proiectul e gândit pentru America de Nord, dar, dacă are succes, are toate șansele să fie extins.

Ford, Volkswagen și Amazon trasează viitorul electric al industriei auto

Rețeua de stații de încărcare pentru mașinile electrice va fi cea mai mare din America din Nord și va cuprinde nu mai puțin de 12.000 de locații. Practic, vor fi 35.000 de prize de încărcat puse la dispoziția celor care dețin mașini electrice.

Al doilea cel mai mare producător auto din America, Ford, vrea să investească nu mai puțin de 11 miliarde de dolari în autoturisme electrice. Vrea ca până în 2022 cea mai mare parte din venituri să vină din această zonă.

În tot acest proiect, Ford și Volkswagen se vor ocupa de stațiile de încărcare pe care americanii le vor găsi pe marginea drumurilor și a autostrăzilor. Amazon intervine acolo unde are mai multă experiență. Adică în spațiile de locuit. Rețelele care se vor regăsi acasă la șofer vor fi dezvoltate cu ajutorul tehnologiei companiei lui Jeff Bezos. Nu toată lumea se uită, însă, în această perioadă către viitorul electric al industriei euro.

Britanicii de la Dyson, cunoscuți mai ales pentru dispozitivele inteligente de curățare și uscare a mâinilor, anunțau cu mare fast că vor construi o mașină electrică. Între timp, însă, și-au dat seama că proiectul nu e viabil și au anunțat că renunță la acest plan.

Chiar dacă a investit miliarde de dolari în proiect, a decis să renunțe la el. Echipa de ingineri de la Dyson se apucase de acest proiect în septembrie 2017 și promiteau atunci că vor lansa modelul până în 2020. Britanicii au încercat, între timp, să vândă ideea, dar n-au găsit niciun cumpărător.

Așa că au decis că cel mai bine ar fi să renunțe. Dyson nu va renunța complet la tehnologiile care să vină în sprijinul electricelor, dar acestea vor fi dezvoltate doar în Singapore și doar într-o mai mică măsură.

Digisport.ro


Răspunsul uimitor al lui Roger Federer când a fost întrebat de ce nu a fost la nunta lui Rafael Nadal

Răspunsul uimitor al lui Roger Federer când a fost întrebat de ce nu a fost…

Cele mai noi articole

Cele mai noi articole

Amazon se bagă pe auto. De ce are parteneriat cu Volkswagen

Top Box Office după weekend-ul 19-20 octombrie. Ce film a depășit Joker

Prima imagine cu PlayStation 5 îți arată cea mai ciudată consolă video

Libertatea.ro


O mare companie cauta sa angajeze romani. Salariul oferit: minim 9900 lei

O mare companie cauta sa angajeze romani. Salariul oferit: minim 9900 lei

StiriTV.ro


ANM a facut anuntul! Prognoza METEO pentru iarna 2019 – 2020. Cum va fi vremea de Craciun si Revelion.

ANM a facut anuntul! Prognoza METEO pentru iarna 2019 – 2020. Cum va fi vremea…

Realitatea.net


Apariție ireală pe litoralul românesc, la Eforie! ”NU le atingeți!”, spun biologii. VIDEO + FOTO

Apariție ireală pe litoralul românesc, la Eforie! ”NU le atingeți!”, spun biologii. VIDEO + FOTO

Stiri


Scene șocante în București. Un șofer a lovit un polițist, a intrat cu mașina într-un grup de pietoni și a fugit. Unde a fost prins

Scene șocante în București. Un șofer a lovit un polițist, a intrat cu mașina într-un…


Concurenții Asia Express au ajuns în Filipine. Ce a pățit Carmen Grebenişan: „M-au atacat”. FOTO

Concurenții Asia Express au ajuns în Filipine. Ce a pățit Carmen Grebenişan: „M-au atacat”. FOTO


Anamaria Prodan, dezvăluiri dureroase: suspectă de cancer. A ținut totul secret ca să nu își îngrijoreze familia

Anamaria Prodan, dezvăluiri dureroase: suspectă de cancer. A ținut totul secret ca să nu își…

Cancan.ro


Din pacate, anuntam: a murit. Inmormantarea a avut loc azi, in mare secret. EXCLUSIV

Din pacate, anuntam: a murit. Inmormantarea a avut loc azi, in mare secret. EXCLUSIV

Evz.ro


Nucleară detonată din interiorul CCR: Alegerile prezidențiale nu vor fi validate!

Nucleară detonată din interiorul CCR: Alegerile prezidențiale nu vor fi validate!

VICE Romania

VICE Romania

Ei vor să fie președinții României? Cele mai penibile întâmplări până acum

Shtiu.ro


Un copil de 14 ani a fost condamnat la MOARTE in SUA! APOI, s-a aflat ca era NEVINOVAT!

Un copil de 14 ani a fost condamnat la MOARTE in SUA! APOI, s-a aflat…

TelekomSport.ro


ŞOC TOTAL! O fostă medaliată la gimnastică, actriţă în filme pentru adulţi după ce a ajuns într-o sărăcie cruntă

ŞOC TOTAL! O fostă medaliată la gimnastică, actriţă în filme pentru adulţi după ce a…

Ghidul ofertelor

SURSA ARTICOL AICI

Lasă un răspuns