PLAYTECH

Băiatul care vede pe întuneric: cât de ciudat este fenomenul și care e explicația

Băiatul care vede pe întuneric: cât de ciudat este fenomenul și care e explicația

Băiatul care vede pe întuneric: cât de ciudat este fenomenul și care e explicația

Alexandru Puiu
Alexandru Puiu

09:05 26.09.2019

Un băiat suferă de o afecțiune foarte ciudată care îi permite să vadă pe întuneric. Deși suferit ai fi tentat să crezi că nu e cel mai potrivit cuvânt, abilitatea sa vine însoțită de o aură luminoasă în jurul ochilor.

Poate pare SF la prima vedere, dar cazul tânărului Nong Yousui a fost foarte bine documentat în ultimii ani, iar explicațiile nu sunt foarte multe. Yousui locuiește în localitatea Dahua, din China, iar ochii său au o reflexie verde neon în momentul în care încerci să orientezi o sursă de lumină către ei.

Cazul tânărului a început să facă înconjurul lumii din momentul în care tatăl copilului l-a dus la spital pentru o investigație legată de faptul că ochii săi albaștrii străluceau într-un mod ciudat. ”Mi-au spus că va trece odată cu vârsta, ochii lui vor înceta să strălucească și vor deveni negri, la fel ca în cazul celor mai mulți chinezi, dar nu s-a întâmplat niciodată.”, a explicat tatăl copilului.

Deși nu întâmpină niciun fel de probleme în a se juca cu prietenii în lumină naturală, îl dor foarte tare ochii pe Nong când soare strălucește foarte puternic. Pe de altă parte, poate vedea perfect pe întuneric și o serie de teste i-au confirmat abilitatea.

În prima fază, pentru a-i testa văzul, un jurnalist chinez a realizat o serie de chestionare pe care a reușit să le completeze într-o încăpere în care perfect beznă. Testele au arătat că Nong poate să scrie și să citească perfect, fără niciun fel de lumină și poate să vadă pe întuneric la fel de bine precum oamenii obișnuiți văd în timpul zilei.

Deși este greu de clasificat această abilitate și nu există o explicație științifică, World Record Academy i-a înmânat un record lui Nong cu titlul de primul om care poate vedea în intuneric. Ca și referință, ochii lui Nang funcționează într-o manieră similară cu cei ai unei pisici siameze. Din același motiv, ochii săi albaștri au o reflexie verde neon când sunt luminați cu o lanternă.

Square P1

Digisport.ro


A lovit cu pumnul un cal al Poliţiei, dar a luat-o la fugă în direcția greșită. Ce a păţit, după doar câteva secunde

A lovit cu pumnul un cal al Poliţiei, dar a luat-o la fugă în direcția…

Cele mai noi articole

Cele mai noi articole

Băiatul care vede pe întuneric: cât de ciudat este fenomenul și care e explicația

Cel mai adânc loc de pământ, plin cu plastic: cum a ajuns în Groapa Marianelor

Cel mai scump iPhone 11 Pro vine la pachet cu aur, piele de crocodil și pietre prețioase

Libertatea.ro


Cum arată vilele construite de soții Pastramă. Din asta fac bani grei

Cum arată vilele construite de soții Pastramă. Din asta fac bani grei

StiriTV.ro


Horoscop Neti Sandu 25 septembrie – Se da totul peste cap, pana pe 31 decembrie

Horoscop Neti Sandu 25 septembrie – Se da totul peste cap, pana pe 31 decembrie

Realitatea.net


Au adoptat o fetiță din Ucraina, însă au aflat ceva groaznic despre ea

Au adoptat o fetiță din Ucraina, însă au aflat ceva groaznic despre ea

Stiri


Vă amintiți de Marina Dina? Cum arată la doi ani după ce a născut gemeni și a dispărut din spațiul public

Vă amintiți de Marina Dina? Cum arată la doi ani după ce a născut gemeni…


Din ce câștigă bani Brigitte și Florin Pastramă. Nici măcar nu mai au nevoie să apară la TV

Din ce câștigă bani Brigitte și Florin Pastramă. Nici măcar nu mai au nevoie să…


Cutremur bizar în România. Ce intensitate a avut și ce a atras atenția INFP

Cutremur bizar în România. Ce intensitate a avut și ce a atras atenția INFP

Cancan.ro


ANM: Se strică vremea crunt! Sunt așteptapte temperaturi negative în România

ANM: Se strică vremea crunt! Sunt așteptapte temperaturi negative în România

Evz.ro


Lovitură pentru afaceriștii din orașul lui Dragnea. Se întâmplă de la 1 ianuarie

Lovitură pentru afaceriștii din orașul lui Dragnea. Se întâmplă de la 1 ianuarie

VICE Romania

VICE Romania

Locurile din București unde agățau gayii în anii ’70

Square P2

Shtiu.ro


Un copil de 14 ani a fost condamnat la MOARTE in SUA! APOI, s-a aflat ca era NEVINOVAT!

Un copil de 14 ani a fost condamnat la MOARTE in SUA! APOI, s-a aflat…

TelekomSport.ro


ŞOC în familia lui Becali. Fostul patron de la FCSB e în corzi după ultima decizie. Renegată din familie, Alina a fost surprinsă cu fostul Annei Lesko

ŞOC în familia lui Becali. Fostul patron de la FCSB e în corzi după ultima…

Ghidul ofertelor

SURSA ARTICOL AICI

Lasă un răspuns