ARENAIT

De ce cred ca OnePlus are succes

Indiferent de ce domeniu vorbim, este destul de greu sa intri pe o piata care deja isi are cativa giganti bine definiti si sa ai succes, mai ales daca nu ai resurse financiare nelimitate si o echipa de marketing foarte bine pregatita. Cam pe aici cred eu ca s-a aflat si OnePlus la inceputul „carierei”.

OnePlus a fost fondata pe 16 decembrie 2013 de catre fostul vice-presedinte al Oppo – Pete Lau si de Carl Pei. Scopul companiei OP a fost sa produca un smartphone cu specificatii de top si cu un pret modic, sub sloganurile „never settle” si „flagship killer”. Asa au captat atentia potentialilor clienti, fara a fi nevoie de reclame cu vedete sau chestii foarte avansate. Cateva cuvinte bine plasate si lumea a prins interes. Daca mai adaugam si faptul ca ROM-ul ales era CyanogenMOD, unul dintre cele mai indragite ROM-uri bazate pe Android la vremea respectiva, primul lor smartphone parea deja un hit pe hartie.

Pe 23 aprilie 2014 OP One, primul smartphone al brandului a fost prezentat. Versiunea de baza a acestuia costa 300$, avea specificatii de top, la fel ca Samsung Galaxy S5 lansat in acelasi an, care costa dublu. Fiind o companie mica, pentru a se asigura ca vor face fata comenzilor au introdus un sistem de achizitie bazat pe invitatii. Desi compania specula ca va vinde 50.000 de telefoane in 2014, s-au vandut pana la finalul anului mai mult de 1 milion. Negru pe alb, OP One a fost un hit si a generat pana la finele anului 2014 profit de peste 300 mil $ pentru companie. Pe 27 iulie 2015 OP au prezentat al doilea flagship killer, bazat pe acelasi sistem de invitatii si cu un pret de pornire de 330$. Nu am gasit cate telefoane s-au vandut, dar pana in septembrie 2015 erau deja rezervate 5 milioane de bucati. Nu am de gand sa va port prin intreg istoricul companiei pentru ca stiti ce a urmat: probabil unicul lor semi-esec a fost OnePlus X lansat tot in 2015, care trebuia sa serveasca drept un flagship compact si mai ieftin: 250$. Nu s-a vandut conform asteptarilor si un posibil X2 nu a vazut lumina zilei. Din punctul meu de vedere, odata cu lansarea lui OP 3 in 2016 compania a ajuns deja la maturitate. OP 3 a fost cel mai apreciat telefon produs de ei pana la momentul respectiv, urmat de o versiune superioara numita 3T mai tarziu in acelasi an. OP 3 a fost ultimul lor telefon care a fost prezentat drept „flagship killer” in reclame si deviza a inceput sa se schimbe putin, ceea ce s-a vazut si la capitolul pret daca ne uitam la un scurt istoric pana in prezent si o comparatie cu Samsung. Preturile (in $) le-am gasit pe internet si nu garantez ca sunt 100% corecte.

La doar 3 ani de cand a fost fondata, OP s-a transformat dintr-o companie mica, cu asteptari de vanzari modice intr-o alternativa serioasa pentru oricine cauta un telefon performant cu un pret ancorat in realitate. Pretul a crescut de la o generatie la alta, dar justificat si odata cu el a pierit si sloganul flagship killer, desi se regasea inca in foarte multe review-uri pe internet. Crestearea pretului de la o generatie la alta le-a permis sa creasca si sa se extinda, sa deschida noi piete si probabil sa investeasca in productie. La ora actuala fara smecherii poti comanda un OP direct de pe site, in timp ce un Pixel, produs de gigantul Google nu se poate achizitiona direct de pe site daca traiesti in Romania (rusine Google!). Saptamana aceasta, pe 14 mai OP a lansat 2 smartphone-uri noi: 7Pro si 7. Cred ca asistam la o noua evolutie intr-o directie buna a companiei. A fost prima oara cand am urmarit live evenimentul de reveal si ma tot gandeam cum a reusit o companie asa mica, in doar 5 ani sa ajunga asa sus ( gen sa se bata cu Apple si Samsung) in timp ce veterani ai industriei precum HTC, LG sau Sony au probleme mari in a lansa un device solid care sa faca furori.

In comertul de astazi reclama este foarte importanta si vinde. Dar reclama costa. De-a lungul anilor OP a reusit sa mentina interesul potentialilor cumparatori prin reclame de calitate si nu minciuni fabricate, au fost pe principiul you get what you pay for. Astfel inca de la prima iteratie a lui OP, au apelat la sloganul „flagship killer” si au folosit CyanogenMOD. Sa ne uitam ce aveam in 2015: Samsung cu TouchWiz plin de bloatware pe care lumea il ura, LG sau HTC cu alte interfete proprietare si LG Nexus 5X la pretul de 400$, plus multe Xiaomi cu un ROM care la momentul respectiv era indoielnic. Singura alternativa de Android pur atunci a fost Nexus 5X, iar acesta era disponibil in anumite piete. Practic OP a oferit exact ce cautau o parte din potentialii clienti: sistem de operare curat, specificatii de top si pret modic. Faptul ca nu au lansat niciodata mai mult de 2 device-uri simultan le-a oferit posibilitatea de a-si concentra toate fortele doar pe acestea, iar acest lucru a fost vizibil de la o generatie la alta. OP 2 a fost superior primului din toate punctele de vedere, 3-ul a ridicat si mai mult stacheta si a introdus Dash Charge, tehnologia de incarcare rapida a bateriei proprietara care a facut de rusine tehnologia de la Samsung spre exemplu.

Cu OP 5T au facut pasul spre telefoane cu display edge-to-edge si camere duale. OnePlus 6 a devenit rapid un telefon preferat chiar si de MKBHD, care era fan inrait Pixel. A facut si un video in care a marturisit ca singurul motiv pentru care mai tine un Pixel la el este camera foto, singurul aspect care nu fusese perfectionat pe OP6. Partenerii pentru colaborare au fost alesi cu grija: pentru OP5 au anuntat parteneriat cu DxOMark pentru a obtine fotografii mai placute ochiului, pentru OnePlus 7Pro au colaborat cu un fotograf profesionist care si-a facut toate pozele pentru un documentar cu ajutorul telefonului. Practic nu au aruncat bani pe vedete precum Gal Gadot (Huawei) pentru a face tweet de pe iOS la produse proprietare sau la poze facute cu DSLR pentru a-si promova camerele foto. UPDATE: In timp ce scriam aceste randuri, Robert Downey Jr. a devenit ambasadorul OnePlus. Nu se cunosc detalii legate de parteneriat, dar au facut o miscare ambitioasa si interesanta . RD Jr. este unul dintre cei mai bine platiti actori de la Hollywood ( a primit 75 mil $ doar pentru Avengers Endgame) si este extrem de popular. E imposibil sa nu fi auzit de Avengers sau Iron Man pana acum. Ce ramane de vazut este daca la randul lui va face greseli ca Gal Gadot sau nu. Gal Gadot la randul ei este Wonder Woman. Bineinteles daca facem un sondaj, probabil de 2 din 10 oameni au auzit de Gal Gadot si 9 din 10 de RD Jr.. De unde concluzionez ca miscarea facuta de OnePlus de a lucra cu RD Jr. este mai inteligenta decat cea facuta de Huawei cu Gal Gadot.

Au fost criticati pentru lipsa wireless charging si au raspuns foarte logic si corect: este o tehnologie care inca nu incarca suficient de rapid telefoanele si sa iti lasi 20 de minute telefonul la incarcat in priza pentru 50% baterie chiar nu reprezinta nici un fel de tragedie. S-au ferit de certificatele IP67/IP68, dar au facut o reclama suficient de credibila si inteligenta incat sa iti dai seama ca nu ai nevoie de certificare ca telefonul sa reziste. Nu trebuie sa ma crezi pe cuvant,o poti vedea mai jos si practic au economisit niste bani prin acest proces:

In schimb si-au canalizat fortele spre ceea ce conta: telefoane cu hardware impresionant si la preturi mici au fost mereu pe piata, problema era ca hardware potent fara software de calitate nu prea rezolva nimic. Desi au lansat OP cu CyanogenMOD, la scurt timp au trecut la sistemul proprietar OxygenOS care s-a maturizat si a devenit din punctul meu de vedere mai indragit decat Android-ul curat de pe seria Pixel. OxygenOs a pastrat in continuare interfata curata, fara bloatware dar a adaugat o serie de functionalitati si personalizari care l-au facut un sistem foarte volatil. Este exact opusul a ce gasesti pe Huawei spre exemplu (imi pare rau dar e cel mai bun caz de studiat), care are o interfata foarte colorata si incarcata de bloatware: pe Mate20Pro am avut booking.com si airbnb preinstalate. Am impresia ca probabil primesc ceva bani pentru ca telefoanele lor sa vina cu asemena aplicatii preinstalate – Gal Gadot pana la urma nu lucreaza pe gogosi. Intr-o era a vitezei si-au dat seama cat de important este ca sa iti poti folosi telefonul atunci cand ai nevoie de el si sa nu te lase bateria cand iti e lumea mai draga si asa a aparut Dash Charge, iar apoi Warp Charge. Chiar mai mult, odata cu Op6T au reusit sa obtina un screen-on-time de 6+ ore.

Sper ca inca mai sunteti cu mine si nu v-am plictisit :), dar ma simt nevoit sa concluzionez acest articol subiectiv. OnePlus este dovada vie ca daca faci un lucru ca la carte si iti respecti clientii poti avea succes. Succesul lor se datoreaza reclamelor de bun simt, cresterii organice a companiei si bineinteles, a pretului imbatabil pe care il ofera. OnePlus 7 poate fi cumparat la pretul de 550Euro, in timp ce varianta Pro de la 700Euro si puteti beneficia de o reducere de 10Euro daca folosit cuponul de aici. La ora actuala, OnePlus 7Pro se poate lupta linistit cu Samsung Galaxy S10+, iPhone XsMax sau Huawei P30Pro. Singurul aspect unde inca a ramas cu o idee in urma este la camera foto, care desi a fost imbunatatita constat nu e in tier 1. Daca vor reusi sa impresioneze si la acest capitol si isi vor putea creste volumul de productie, s-ar putea ca piata smartphone-urilor sa se schimbe pe viitor. Acum va las pe voi sa va aduceti argumentele pro/contra OP sau sa ma corectati (daca am gresit vreo informatie) in comentarii.

Disclaimer: nu detin OnePlus si nici nu am de gand sa achizitionez unul in viitorul apropiat, am cumparat un S10+ si ii voi dedica un review dupa 2 luni dupa utilizare, dar asta nu inseamna ca nu pot admira o companie precum OP. Si…daca stau bine sa ma gandesc, erau sanse de 70% sa fi luat un OP 7Pro daca nu aveam deja telefonul mai sus mentionat.

SURSA ARTICOL AICI

Lasă un răspuns